10 paşi pentru a avea pace interioară

Primul pas este realizarea unui „jurnal al recunoştinţei”. Notarea aspectelor pozitive din viaţa noastră, concentrarea pe acelea şi deconectarea de la cele stresante ne permite să ne bucurăm de linişte, de un sentiment de împăcare, de o cunoaştere mai bună a ceea ce este benefic pentru viaţa noastră. Cei credincioşi pot însoţi aceste momente de o rugăciune sau de meditaţie.
Chiar şi în cazul în care programul este foarte încărcat, este bine să realizăm o listă de priorităţi. Împărţirea responsabilităţilor zilnice în sarcini mai mici şi împărţirea lor în părţi mai uşor de îndeplinit ne ajută să simţim satisfacţie şi mulţumire după fiecare victorie, mai mică sau mai mare.
Mediul în care trăim are o importanţă covârşitoare asupra stării noastre. O casă dezordonată sau, mai rău, murdară, poate să ne deprime şi să ne împiedice să ne relaxăm. De aceea, O’Leary ne sfătuieşte să facem o curăţenie temeinică în casă şi să ne organizăm cât mai bine totul.
De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de curăţenia corpului nostru, pentru a ne păstra vitalitatea şi bucuria de a trăi. Studiile au arătat că exerciţiile fizice cresc nivelul de serotonină, care este hormonul fericirii. Totodată, alegerea unor legume şi fructe în culori vii ne creşte pofta de mâncare şi ne ajută să fim mai echilibraţi.
Un al cincilea sfat este deconectarea de la orice aparate electronice. Nici televizorul, nici telefonul nu trebuie să devină asemenea unor prelungiri ale corpului nostru şi nici nu trebuie să fie conectaţi toată ziua sau săptămâna la treburile noastre. O zi liberă, de odihnă şi deconectare, pentru a petrece mai mult timp relaxaţi şi în compania familiei, este de ajutor în acest sens.
Cu toate că poate părea ciudat, uneori respirăm prea superficial şi aceasta din cauza stresului. În momentele de stres, putem constata că respirăm sacadat, scurt, superficial, fenomen care accentuează starea de stres. În schimb, în momentele de calm, respiraţia este mai profundă şi mai lentă. Este bine ca măcar în cinci ocazii pe zi să ne punem timp deoparte pentru a respira profund şi a ne linişti.
Somnul trebuie să devină o prioritate. După o noapte în care somnul a fost insuficient, fiecare dintre noi simte că nu poate lucra la capacitatea optimă, deoarece somnul are influenţă asupra stării de bine.
Fii atent la gândurile tale zilnice. De obicei repetitive, acestea ne creionează atitudinea sau starea, fără să ne dăm seama. Începe să fii conştient de ceea ce îţi spui permanent, de nemulţumirile pe care le ai, de criticile pe care le faci şi încearcă să le înlocuieşti cu gânduri pozitive.
O sursă de pace şi linişte ne-o oferă şi oamenii cu o atitudine pozitivă din jur. Înconjoară-te cu persoane care te încurajează, care te motivează, care te ajută să fii echilibrat şi să trăieşti în pace cu tine şi cu cei din jur.
În ultimul rând, nu trebuie să evităm să ne ocupăm de lucruri care ne fac plăcere. Trece în revistă activităţile care te fac bucuros, motivat, inspirat să acţionezi şi încearcă să le încorporezi cât mai frecvent în programul tău săptămânal.

sursa: semneletimpului.ro