Accident la Mina Lupeni: Două persoane au fost prinse în subteran, după ce tavanul unei galerii s-a surpat

18.07.2018 - Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, că salvatorii sunt deja în interiorul minei Lupeni, unde se află doi mineri prinşi în subteran, unul dintre aceştia fiind într-o stare gravă. Arafat precizează că intervenţia este una dificilă, întrucât trebuie parcurşi 3 kilometri până la mineri.
Salvatorii sunt în subteran, încercăm să îi aducem la suprafaţă. Unul este conştient, celălat este într-o stare mai gravă. Pe drum este un elicopter SMURD. Avem oameni la suprafaţă care lucrează. Este greu de spus când îi vom scoate, sper că în următoarea oră. Este greu, pentru că sunt trei kilometri de mers şi avem o persoană rănită”, a declarat Raed Arafat.