Aeroportul Otopeni: De astazi, pe culoarul dintre terminale, va poposi un dac

13.09.2017- Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat că miercuri, la ora 11.00, pe culoarul dintre terminalele "Sosiri" şi "Plecări" ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă va fi dezvelit "Bustul unui nobil dac".
Lucrarea a fost realizată de sculptorul Ion Bolocan, din Republica Moldova, iar evenimentul dezvelirii acesteia este organizat în parteneriat cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC).
Conform informaţiilor prezentate de pe site-ul AICC, Asociaţia a lansat un program de strȃngere de fonduri, prin subscripţie publică, pentru crearea de replici ale statuilor de daci realizate de sculptori antici romani ȋn timpul domniei lui Traian. Odată realizate, aceste replici ar urma să fie donate către muzee şi municipalităţi din Romȃnia.