Alegeri prezidentiale 2019, primul tur, 10 Noiembrie: Politicienii au mers devreme la vot

11.11.2019 - Premierul Ludovic Orban a votat în localitatea Dobroești din Ilfov şi i-a îndemnat pe români să-și exercite votul deoarece este unul „câștigat prin sacrificiu": "Am votat, în mod evident, pentru o Românie normală, pentru o Românie dezvoltată, puternică, respectată în lume, în care drepturile și libertățile fiecărui cetățean sunt respectate cu sfințenie."
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a mers la Liceul "Jean Monnet" din Capitală chiar înainte să se deschidă secţia de votare.
Acolo a votat și fostul președinte Traian Băsescu. Spune că a predat ștafeta unei generații și a făcut un îndemn pentru tineri: "Am văzut în statistici că tineretul a ieșit cel mai puțin la vot. Este momentul lor să iasă la vot, că au pe cine alege."
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost şi ea prima la o secţie de din Bucureşti: "Am venit la 7.00 dimineața să votez cu gândul la copiii acestei țări, nu doar la  copiii mei. Îmi doresc foarte mult să trăim într-o țară în care toți copiii să aibă  şanse egale și de educaţie şi de dezvoltare, atât cei din mediul rural, cât şi cei din marile oraşe."
Noul vicepremier Raluca Turcan a votat la o secție de vot din Sibiu: "Am votat pentru o Românie în care legea-i lege pentru toţi. Am votat pentru o  Românie în care instituțiile să funcționeze pentru cei mulți și nu pentru clientela politică, pentru o Românie în care instituțiile au  eficiență în materie de sănătate, educație, ordine publică, siguranță."
Și președinții celor două Camere ale Parlamentului au avut câte un mesaj pentru alegători.
Marcel Ciolacu,  preşedintele Camerei Deputaţilor: "Am votat cu speranţa unei Românii mult mai bune, mult mai liniştite."
Fost premier al României, europarlamentarul Dacian Cioloș a votat la Braşov: "Pentru că prea mult în ăștia 30 de ani ne-am uitat la trecut și am votat de frică. Acum sper să avem de ales între două viziuni care ne duc în direcția pro-europeană şi care întăresc democraţia."