Anunt de ultima ora destinat turistilor care aveau zboruri astazi

30.05.2017- Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat că turiştii care urmează să plece marţi cu avionul trebuie să contacteze agenţia de turism de la care au cumpărat pachetul turistic şi să aştepte să fie îmbarcaţi în avion. Acesta estimează că ROMATSA a pierdut jumătate de milion de euro.
“Recomandăm turiştilor care urmează să plece cu avionul în cursul acestei zile să contacteze agenţia de turism de la care au cumpărat pachetul turistic şi să aştepte să fie îmbarcaţi în avion. Din păcate, nu suntem informaţi ce zboruri vor fi anulate astăzi, anunţurile făcându-se pe moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Acesta spune că pierderile suferite de ROMATSA în patru ore de grevă se ridică la circa jumătate de milion de euro, fiind vorba nu numai despre avioane care pleacă din România, ci şi de cele care survolează spaţiul aerian al ţării.
“Cine va plăti pagubele? Cine va despăgubi turiştii care nu au putut ajunge la destinaţie? Oamenii vor veni la agenţiile de turism de unde au cumpărat pachetele de servicii. Noi ne vom îndrepta către companiile aeriene, iar acestea către ROMATSA. Un întreg balamuc şi un haos total”, a declarat Burcea.