Avertizare meteo: Cod galben de ninsori și viscol

Ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, în nordul şi încentrul ţării.
În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale.
Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20...25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. 
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50...60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65...75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea.
În Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului.
În intervalul 2 decembrie, ora 8:00 – 3 decembrie, ora 02:00, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55...65 km/h şi pe arii restrânse 70...75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.