Cat vor dura ploile

06.03.2017- În Muntenia, în prima săptămână, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse în medie între 14 — 16 grade și medii ale minimelor între 3 și 5 grade. Deși valorile termice vor scădea ușor în cea de-a doua săptămână, acestea vor continua să se situeze peste mediile climatologice specifice perioadei. Astfel, cele diurne se vor încadra, în medie, între 12 și 14 grade, iar cele nocturne vor fi în jurul valorii de 2 grade Celsius. Local va ploua slab în 6 martie, în noaptea de 7 spre 8 martie, în jurul datei de 10 martie, precum și în perioada 13-16 martie. În restul intervalului, izolat mai pot apărea ploi slabe, trecătoare.