Ciclonul care a afectat Italia ajunge şi în România

Ciclonul care a afectat în ultimele ore Italia, va ajunge în cursul nopţii şi în zona ţării noastre. Prin urmare, ploile vor apărea în majoritatea regiunilor, dar vor fi mai consistente în Oltenia si Muntenia.
Se vor acumula local 20..25 de litri de apă pe mp. La munte precipitaţiile vor fi preponderent sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va fi intens.
Lucrurile nu se vor schimba prea mult până în prag de weekend. Ba mai mult, vor scădea semnificativ şi temperaturile care joi abia vor mai trece de 10 grade Celsius. Cele mai ridicate valori vor fi în sud-estul extrem.