Codul galben de precipitatii, vânt şi frig în Capitală şi 32 de judete a intrat în vigoare în această dimineată

18.03.2018 - Meteorologii anunţă că începând de duminică dimineaţă până la ora 23.00 vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.
În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei.
În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55-65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.