Cutremur neobișnuit în Vrancea azi-noapte

28.12.2016- Cutremurul s-a produs la ora 1:20. Prima estimare a Institului pentru Fizica Pâmântului a fost de magnitudine 6, apoi revizuită la 5,3. Seismul s-a produs la o adâncime de aproape 100 de kilometri. Unda de şoc s-a resimţit în multe regiuni ale ţării.
„Din ce au spus oamenii, s-a simţit 3-4 secunde. La început a fost o mișcare două sec, s-a simțit P și apoi, după 10-15 secunde, s-a simţit şi unda S”, a explicat Daniel Paulescu, fizician INFP.
„Este al doilea cutremur de magnitudine peste cinci, a mai fost unul în septembrie. Noi zicem că sunt bune, pentru că produc totuşi nişte descărcări în Vrancea și ajustează fluctuaţii de tensiune. Însă per total nu reușesc să elibereze tensiune acumulată în Vrancea. Din acest punct de vedere nu putem să nu ne gandim că, în perspectivă, trebuie să ne gândim şi la un cutremur mai mare”, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP.