De ce americanii au alegerile marți?

Americanii ar putea alege o femeie preşedinte şi nu e prima dată când au această opţiune pe buletinul de vot. În 1884, au avut chiar posibilitatea să aleagă o echipa 100% feminină pentru Casă Albă, cu o femeie candidat la Preşedinţie şi o altă pentru funcţia de vicepreşedinte (Belva Ann Lockwood, respectiv Marietta Stow, nominalizate din partea Partidului pentru Drepturi Egale). Erau însă outsidere, neimplicate în adevărata finală. Aveau să mai treacă exact 100 de ani până când democraţii să pună o femeie pe buletinul de vot, ca vicepreşedinte (este vorba de Geraldine Anne Ferraro, coechipiera lui Walter Mondale, învins însă în alegerile prezidențiale din 1984 de republicanul Ronald Reagan). Şi a mai trecut încă un sfert de secol până când republicanii aveau să facă şi ei acelaşi lucru. (Sarah Palin, coechipiera lui John McCain în alegerile din 2008 câștigate de Barack Obama).
Primul preşedinte american în funcţie care a îndemnat şi sprijinit o femeie să candideze la funcţia supremă a fost Dwight Eisenhower. În 1960, aşadar acum mai bine de 50 de ani, el o susţinea pe Oveta Hobby. Care însă nu a candidat.
În 1948, competiţia pentru Biroul Oval era aşa de strânsă, încât era greu să prezici cine va câştiga. Ziarul Chicago Daily Tribune a pariat greşit şi a tipărit chiar o ediţie cu titlu enorm pe prima pagină... „Dewey îl învinge pe Truman”. Ales preşedinte, Harry Truman se fotografia cu ziarul în mână - un instantaneu memorabil.
Alegerile prezidenţiale americane sunt mereu în noiembrie şi mereu marţi. De 171 de ani încoace, prin lege. Trebuie să fie negreşit ziua de marţi de după prima zi de luni din noiembrie. Pare alambicat, dar e cât se poate de logic pentru America anului 1845, o Americă eminamente agricolă, în care oamenilor le lua o zi să meargă să voteze. Nu putea să fie luni, că le lua o zi să meargă la vot şi ar fi trebuit să plece de duminică. Nu putea să fie miercuri, că era zi de târg. Şi aşa s-a ajuns la varianta marţi. Şi trebuia să fie nici prea devreme, nici prea târziu. Există riscul să nu fie timp pentru Colegiul Electoral care se întruneşte în decembrie. Cu ziua de marţi de după prima zi de luni acest risc dispare. Şi aşa a rămas din 1845 încoace.