Doua noi statii de metrou se deschid pe 31 martie

30.03.2017- Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti, aflate pe tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, Magistrala 4, în zona de nord-vest a Capitalei, se deschid vineri, începând cu ora 14, anunţă Ministerul Transporturilor (MT) şi Metrorex.
Secţiunea de metrou Laminorului - Străuleşti are în total o lungime de 2,1 kilometri. Proiectul de investiţii este compus din extinderea reţelei cu cele două staţii Laminorului şi Străuleşti şi realizarea unui depou intermodal şi a parcării Străuleşti, potrivit comunicatul transmis de MT.
Legătura dintre staţiile noi se realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulaţie. Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 şi au costat 1,115 miliarde de lei, proiectul beneficiind de finanţare din fondurile Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) şi ale Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).