Fenomenul freezing rain a pus stăpânire pe toată tara

19.03.2018 - A fost cod portocaliu de polei. Multe cabluri de alimentare electrică s-au rupt sub greutatea țurțurilor, câteva localităţi au rămas în beznă şi unele tramvaie din Capitală s-au blocat.
Probleme au fost şi pe aeroporturi, unde aeronavele nu au mai putut decola.
Pe aeroportul Henri Coandă au fost anulate zeci de zboruri dus-întors, iar oamenii au intrat în panică pentru că pierdeau legături.
De pildă, aeronava care ar fi trebuit să decoleze duminica de pe Otopeni la 17:15 şi să ajungă la Madrid la ora 21 a fost reţinută la sol. Astfel, peste 100 de persoane care urmau să se întoarcă cu aceeaşi aeronavă în ţară, au rămas blocate în capitala Spaniei.
Compania de zbor a spus că le asigura călătorilor cazare şi masă până miercuri, la următorul zbor.