MAE: România este pregătită pentru preluarea la 1 ianuarie 2019 a mandatului Președintiei Consiliului Uniunii Europene

14.11.2018 - Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Afacerilor Externe, precizarea vine "în contextul apariţiei în mass media a unor informaţii conform cărora ţara noastră nu ar fi pregătită să preia mandatul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar guvernul finlandez şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin, inclusiv prin devansarea exercitării mandatului de către Finlanda a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019".
"Atragem atenţia că Guvernul finlandez apreciază că pregătirea României privind preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene este în grafic, iar dialogul în cadrul formatului TRIO confirmă, încă o dată, capacitatea României de a exercita cu succes acest mandat", subliniază MAE.
Ministerul român arată că în urma clarificărilor oferite de Ambasada României la Helsinki, principalul cotidian finlandez a publicat o actualizare a informaţiei care tratează declaraţiile oficialilor finlandezi, actualizare ce cuprinde poziţia Executivului român şi clarifică faptul că "România nu se află în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul de Preşedinţie a Consiliului UE şi nu va solicita asistenţă, în acest sens, guvernului finlandez".