Mesajul președintelui Iohannis înainte de alegeri: Sunt politicieni care cred că oamenii mai pot fi mintiti. Școlile nu se vor închide după alegeri

25.09.2020 - Președintele Klaus Iohannis a avertizat că România riscă să piardă fonduri europene de trei miliarde de euro dacă rectificarea bugetului în forma adoptată de PSD în Parlament intră în vigoare. Președintele a mai spus că școlile nu vor fi închise după alegeri, așa cum a afirmat Marcel Ciolacu.
Mesajul președintelui:
  • În această duminică, mergem la urne pentru a decide cui încredințăm responsabilitatea administrării comunităților noastre
  • Stă în puterea noastră să alegem viitorii primari
  • De ce e această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câștiga depinde ca spitalele și școlile să fie modernizate, drumurile să fie reparate
  • Alegerile ar fi trebuit să aibă loc cu câteva luni în urmă dar atunci au fost amânate pentru că existau foarte multe necunoscute cu privire la virus
  • Din păcate, pandemia este departe de a se fi încheiat însă acum știm care sunt măsurile care permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță
  • Există norme stricte astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime: dezinfectarea riguroasă a secțiilor, circuite separate de circulație
  • Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază - purtarea măștii, igiena mâinilor, dezinfectarea obiectelor folosite în comun - atunci riscul de infectare este redus la minim
  • Practic exprimarea votului nu diferă mult cu alte activități zilnice, cum ar fi mersul la cumpărături
  • Am văzut cum unii competitori recurg la obișnuitele tactici retrograde
  • Sunt poiliticieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți
  • Aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi populiste știind foarte bine că sunt inaplicabile, în această perioadă de criză majoră în care bugetul e pus sub mare presiune
  • Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită
  • Avem multe modele de comunități locale de succes, și avem și exemple unde administrațiile locale au eșuat lamentabil
  • Mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot face ceva pentru dezvoltarea orașului sau a comunei în care trăiți

Întrebat despre promulgarea legii care prevede majorarea cu 40 la sută a salariilor profesorilor, președintele a rîspuns:

Este de dorit să crească pensiile, salariile profesorilor, sunt lucruri pe care și eu mi le doresc, și deja primii pași s-au făcut, pensiile au crescut cu 14%. Chiar dacă ne dorim mai mult, suntem în pandemie, în criză economică și bugetul e deja sub presiuni uriașe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB, ar trebui să luăm bani din altă parte, ori de peste tot deja banii au fost reduși la minim.

Întrebat despre testarea pentru românii care vin din diasporapreședintele a răspuns: E o chestiune care se va discuta la MS. E o măsură care a fost deja introdusă de mai multe țări din UE, unde numărul de infectări e în creștere puternică. Vom analiza dacă e necesar sau nu pentru România.

Președintele a spus că, după alegeri, școlile nu vor fi închisePSD-ul nu este doar iresponsabil în Parlament, dar și împrăștie minciuni în public, a spus Iohannis.

Întrebat despre obligativitatea purtării măștii sau testare în masă, președintele a răspuns: Dacă numărul de persoane infectate crește se pot lua astfel de măsuri. Sunt adeptul măsurilor luate în plan local sau județean. E important să se ia măsurile mai dure unde riscul e mai mare.

Întrebat despre poziția pe care o ocupă România în clasamentul mortalității COVID-19, cu 28 de decese la un milion de locuitori, Klaus Iohannis: Tema spitalelor și a sănătății nu e o temă nouă, eu am atins această temă de foarte multe ori, am avut discuții chiar cu conducerea OMS, am fost în vizită în spitale și de fiecare dată am atras atenția unor lucruri care se văd simplu: sistemul nostru de spitale nu funcționează bine, prevenția e de multe ori ca și inexistentă, rezultatul e cel pe care îl vedem. Avem prea mulți români bolnavi, prea puține controale de rutină pentru a putea preveni anumite evoluții care periclitează viața. Toate aceste lucruri e schimbă în ani și ani de reformă. Îmi doresc după alegeri un guvern responsabil, solid, cu o politică de îmbunătățire a întregului sistem, care se poate începe într-un mandat de 4 ani, mai bine ar fi un mandat mai lung. E o temă extrem de sensibilă și sunt foarte hotărât să-i acord toată atenția.

Președintele Klaus Iohannis, despre starea de urgență: Este foarte puțin probabil să mai revenim la starea de urgență, disfuncționalitățile au fost majore. Între timp am învățat multe, știm cum să gestionăm pandemia, știm să aplicăm restricțiii locale și am toată speranța că vom reuși să stăpânim răspândirea acestei pandemii fără să reintrăm în starea de urgență, care trebuie să rămână ultima soluție și sper să nu mai ajungem acolo.