Ministrul Economiei despre RADET: S-a găsit o solutie. ELCEN va avea contract cu Termoenergetica

14.11.2019 - Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat la începutul ședinței de guvern de miercuri, 13 Noiembrie 2019, ca a avut discutii cu ELCEN.
"Încă de luni am avut o întâlnire cu ELCEN, marţi şi astăzi dimineaţă am avut, la sediul Ministerului de Finanţe, şi cu ELCEN şi cu Engie, trebuie şi cu ANAF. Trebuie ştiut că principalii creditori ai RADET sunt ELCEN, ANAF şi compania Engie. Cred că s-a găsit într-un final o soluţie, numai că trebuie responsabilitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, responsabilitate în a asigura comenzile necesare către ELCEN cu privire la furnizarea agentului termic. (...) ELCEN, din adresa pe care Primăria Bucureşti a trimis-o, va avea contract cu Termoenergetica, dar atunci când Termoenergetica, ca şi companie, va fi licenţiată, pentru că în momentul de faţă nu are licenţă de la ANRE pentru distribuţia agentului termic. A depus astăzi documentaţia incompletă, înţeleg că mâine este şedinţă de Consiliu General, unde, probabil, se va suplimenta ordinea de zi, pentru că pe ordinea de zi existentă nu s-a regăsit delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului Bucureşti", a afirmat Virgil Popescu, la începutul şedinţei de Guvern.
Ministrul Economiei a  subliniat că Termoenergetica a fost înfiinţată în luna august, dar până acum nu şi-a luat licenţa pentru distribuţia agentului termic.
"Delegarea se va face probabil joi, în şedinţa de Consiliu General, este treaba Consiliului General şi a primăriei, dar până la licenţiere ELCEN vrea să se asigure că primăria, prin lichidatorul judiciar, va asigura comenzi către ELCEN, pentru că nu vrem să ajungem şi cu ELCEN cu probleme. Are deja 130 de milioane de lei datorie RADET către ELCEN şi nu vrem ca datoria să crească. Pe lângă agentul termic pentru populaţia Bucureştiului, ELCEN asigură şi producerea de energie electrică şi vine iarna şi noi trebuie să avem energie electrică şi pentru bucureşteni şi pentru această zonă", a explicat ministrul Economiei.
La rândul său, ministrul Finanțelor, Florin Câțu, a afirmat că s-au găsit soluții pe viitor pentru Termoenergetica, fără a da detalii.