Razie de amploare a politiștilor în Capitală. S-au dat amenzi de zeci de mii de lei, iar verificările continuă și în zilele următoare

14.09.2019 - Poliţiştii au fost cu ochii pe şoferi noaptea trecută. Razie de amploare pe bulevardele din Capitală. Oamenii legii au dat amenzi de zeci de mii de lei. A fost verificată starea tehnică a autoturismelor şi motocicletelor. Agenţii Brigăzii Rutiere vor continua controalele şi zilele următoare.
Un șofer a fost prins în timp ce conducea băut. Inițial a refuzat să sufle în etilotest. La o verificare amănunțită, polițiștii au constatat că mașina avea și inspecția tehnică expirată.
Oamenii legii l-au pus pe șofer să dea plăcuțele de înmatriculare jos de pe mașină.
La insistenţele polițiștilor, șoferul a reușit să sufle în etilotest. Aparatul a arătat o alcoolemie de 0,63 la sută, în aerul expirat.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.
Noaptea treacută, polițiștii de la Rutieră au tras pe dreapta peste 125 de mașini și au aplicat amenzi în valoare de 39.000 de lei. Acțiunea s-a terminat la primele ore ale dimineții.
Acest tip de verificări vor continua şi zilele următoare.