Regulile pentru participarea la slujbele religioase au fost relaxate

24.05.2020 - Autoritățile au renunțat la măsura privind lingurița de unică folosință pentru împărtășanie, propusă de Institutul Național de Sănătate Publică și contestată de Biserica Ortodoxă. Ordinul care reglementează activitatea în biserici a apărut în Monitorul Oficial și prevede că "obiectele de cult care intră în contact cu credincioșii se vor dezinfecta după fiecare utilizare". În biserici sau în locurile unde au loc nunți, botezuri, înmormântări este permis accesul a până la 16 persoane.
Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase pe durata stării de alertă a fost publicat vineri noapte în Monitorul Oficial.
A fost stabilit la 16 numărul credincioșilor care pot lua parte la ceremonii religioase private, precum nunți, botezuri, înmormântări.
De asemenea, documentul prevede că obiectele de cult care intră în contact cu credincioșii se vor dezinfecta după fiecare utilizare. Institutul Național de Sănătate Publică recomandase ca împărtășania să se facă doar cu lingurițe și pahare de unică folosință, măsură contestată însă de Biserica Ortodoxă. Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, spunea că "problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.
Potrivit ordinului, în biserici credincioșii trebuie să păstreze o distanță de cel puţin doi metri față de o altă persoană şi să poarte mască de protecţie.
 
Regulile privind accesul în biserici și desfășurarea slujbelor:
  • Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locurile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane
  • Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
  • La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios
  • Se vor plasa, în loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat.
  • Activitățile religioase în interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane
  • În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii
  • Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 metri între persoane
  • Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice
Măsuri sanitare:
  • În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).