România și Ungaria vor colabora în domeniul transplantului pulmonar

19.03.2019 - Sorina Pintea, ministrul Sănătății și prof.dr Miklos Kasler, ministrul  Sănătății din Ungaria au convenit ieri dimineață la Budapesta, încheierea unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere privind transplantul de plămâni.
Sorina Pintea a  subliniat, încă o dată, că echipa MS caută toate soluțiile pentru asigurarea tratamentului corespunzător pentru pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar.
"Mai avem încă pacienți pe lista de așteptare care sunt cazuri complexe şi pentru care facem toate eforturile sa găsim soluţii", a declarat ministrul Sănătății.
Astăzi, cei doi oficiali au demarat discuţii şi pentru identificarea altor domenii de colaborare, ca de exemplu, oncologia și achiziția comună de medicamente și vaccinuri.
 
 
 
 
  18