Scenariu exerciţiu 'SEISM 2016': 3.000 de persoane rănite şi 1.500 de sinistraţi, în Capitală

Marţi dimineaţă, la ora 8,04, a fost declanşat un exerciţiu ce simulează intervenţia autorităţilor în urma unui cutremur de peste 7 grade pe Richter, cu impact la Bucureşti şi Iaşi, scopul fiind verificarea timpilor de reacţie şi capacitatea de mobilizare.
"Primele evaluări arată că numărul răniţilor este de aproximativ 3.200, iar alte aproximativ 1.500 sunt sinistrate şi au nevoie de ajutor, în timp ce în municipiul Iaşi, conform primelor estimări, în urma cutremurului, peste 1.400 au fost rănite, iar circa 350 au rămas fără locuinţă, aceste date fiind fictive pentru exerciţiu, însă testează capacitatea de cazare pentru sinistraţi pe care MDRAP o poate asigura", se arată în comunicat. Potrivit scenariului, din informaţiile puse la dispoziţie de către autorităţile locale şi structurile de intervenţie, în Iaşi cele mai grave efecte s-au înregistrat în zona TEPRO (platforma industrială) de unde au fost scoase de sub dărâmături peste 30 de persoane. În acea zonă s-a înfiinţat un post medical avansat.
"Până în prezent, în zona afectată din Iaşi au ajuns forţele dislocate din judeţul Botoşani. După estimările conducătorului intervenţiei, nu se mai impune alocarea de forţe suplimentare pentru misiunile de căutare - salvare", mai arată autorităţile. Conform MAI, în cadrul exerciţiului ''SEISM 2016'', în sprijinul structurilor de intervenţie din Iaşi şi Bucureşti au fost mobilizate efective suplimentare din judeţele neafectate. Astfel, către judeţul Iaşi au fost trimise echipaje din judeţele Botoşani şi Bihor; către Bucureşti au fost dislocate forţe şi mijloace din restul judeţelor şi cele ale Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
"Misiunile au fost orientate cu prioritate pentru salvarea vieţilor omeneşti în paralel cu evaluarea zonelor grav afectate. Astfel, imediat după alertare, în zona Bucureşti - Ilfov, primele echipaje operative, cu 21 de autospeciale de stingere a incendiilor şi ambulanţe SMURD, au pornit în misiuni de recunoaştere în teren pentru identificarea persoanelor rănite şi a clădirilor afectate. De asemenea, în cel mai scurt timp, la sediul ISU BIF a fost convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pentru evaluarea datelor preliminare şi dispunerea de urgenţă a măsurilor pentru gestionarea situaţiilor din teren", se precizează în comunicat.
De asemenea, în această etapă a intervenţiei, de la nivelul fiecărui judeţ sunt mobilizaţi aproximativ 150 de pompieri şi câte 20 - 25 de mijloace tehnice, potrivit scenariului. "În momentul acesta, în Bucureşti au ajuns forţe din Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Argeş şi Giurgiu, iar la acest moment ISU Bihor se află în zona Cluj, ISU Mureş se află în zona Braşov, ISU Galaţi se află în zona Buzău şi ISU Mehedinţi în Dolj. Toate aceste forţe continuă deplasarea spre Iaşi şi Bucureşti", arată sursa citată.
De asemenea, la nivelul Capitalei vor exista 4 baze de operaţii unde se vor grupa forţele din teritoriu - Ciolpani, Poligonul de pregătire al pompierilor de la Căţelu, Romexpo, Şcoala de Aplicaţie a Jandarmeriei. Potrivit scenariului exerciţiului, în spitalele din Bucureşti şi Iaşi a fost declanşat Planul Alb, fiind mobilizate ambulanţe de la Serviciile Judeţene şi SMURD. Totodată, peste 100 de ambulanţe şi 7 ambulanţe private din judeţele neafectate se deplasează de urgenţă în zonele afectate de seism. Pentru asigurarea urgenţelor de rutină s-a solicitat alertarea ambulanţelor aparţinând societăţilor private. Se analizează capacitatea de primire şi internare în unităţile medicale din Bucureşti şi Iaşi. În zona Chimopar din Bucureşti este amplasat un punct medical avansat, iar alte două sunt pregătite pentru instalare în locurile grav afectate.

Sursa citată mai arată că, până în prezent, au fost ridicate un elicopter în Bucureşti şi unul în zona Iaşi pentru survol şi evaluare aeriană, în timp ce Ministerul Apărării Naţionale are la dispoziţie 5 elicoptere amplasate în Bucureşti, Bacău, Constanţa, Câmpia Turzii şi Timişoara, iar un avion ''Spartan'' poate fi utilizat pentru misiuni de evacuare medicală.