Se întorc ploile, iar vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii

17.07.2018- „De marţi, se înmulţesc ploile, ca şi apariţie, dar şi ca arie. Dacă luni au fost doar câteva celule, de marţi vor apărea şi în sudul extrem, în sud-est, dar în Bucueşti mai puţin. De miercuri, vor fi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ, cam pe tot teritoriul ţării, iar temperaturile vor fi modeste, undeva în jurul celor normale, cu 30-31 de grade în sud, pentru că vorbim de intervale cu ploaie. Vor fi mai scăzute în zonele nordice şi centrale, acolo unde sunt mai multe perioade cu nori, cu 22-24 de grade Celsius”, a declarat Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, zilele cu ploaie se vor menţine până la sfârşitul lunii.
„Rămânem în masă instabilă până la sfârşitul lunii, adică vom avea ploi frecvent după-amiaza şi seara în mod deosebit, cele mai expuse fiind zonele de deal şi de munte, dar şi în restul ţării”, mai explică meteorologul.