Sistem blocat, declaratie controversată. Purtătorul de cuvânt al CNAS: “Oamenii mor oricum şi cu şi fără sistem”

19.07.2019 - Situaţie delicată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate! Pentru a 18-a zi la rând, platforma online pentru cardurile naţionale de sănătate este blocată. În timp ce medicii şi pacienţii sunt disperaţi din această cauză, purtătorul de cuvânt al CNAS a facut o declaraţie pe care mulţi au considerat-o cinică. "Oamenii mor oricum şi cu şi fără sistem", a spus acesta.
Întrebat la RFI ce vor face autorităţile dacă oameni cu afecţiuni grave vor muri fiindcă că nu primesc servicii medicale din cauza blocajelor, Daniel Osmanovici a răspuns că oamenii mor oricum cu sau fără sistemul informatic. El a explicat că, potrivit legislaţiei, cabinetele medicale, farmaciile, spitalele şi laboratoarele pot să lucreze offline atunci când sunt erori şi când sistemul nu funcţionează.
Furnizorii au un termen de trei zile pentru a urca serviciile în sistem, dar mulţi se tem că li se vor imputa banii respectivi, în condiţiile în care nu pot să verifice calitatea de asigurat a pacientului.
Medicii de familie au sesizat că sistemul nu merge încă din data de 1 iulie. Casa de Sănătate a anunţat oficial că platforma este indisponibilă începând cu 5 iulie şi că va relaxa condiţiile pentru decontarea serviciilor. Nu a precizat însă care sunt problemele, de ce durează atât de mult remedierea defecţiunilor.
Şi acum trei ani, defecţiunile din sistem se ţineau lanţ. Atunci, oficialii au recunoscut că sistemul are probleme foarte grave, că multe componente hard şi-au depăşit durata de viaţă, nu exista atunci nici un contract de mentenanţă, problemă rezolvată între timp.
La Casa Naţională de Sănătate este în desfăşurare un audit al sistemului care a costat peste 20 de milioane de euro fără TVA.