Un subiect tabu in Romania

20.10.2017- Campania #metoo, în care femeile victime ale hărţuirii şi abuzurilor sexuale îşi povestesc experienţele, pune în discuţie un subiect tabu în România.
În doi ani (2015-2016) au fost depuse doar patru plângeri legate de hărţuire sexuală, cu toate că aceste cazuri sunt mult mai multe şi mult mai dese, după cum a explicat, pentru Gândul, Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD).
„Victimele hărţuirii sexuale nu au suportul necesar, au o temere în a sesiza instituţiile abilitate. Există o serie de motive pentru care nu se spun aceste lucruri. Noi putem să soluţionăm o plângere, în sensul în care putem să aplicăm o amendă. Dar, dacă se adresează instanţelor de judecată, pot obţine despăgubiri morale sau materiale. În România, în ultimii ani, am avut cazuri destul de grave, mai ales în zona universitară, Iaşi, Cluj, am avut un caz la Arad, într-o instituţie publică, în care o funcţionară a înregistrat şeful şantajând-o sexual. În toate aceste cazuri avem plângeri penale pe rol, respectiv, am mai avut situaţii de hărţuire sexuală în zona universitară, chiar şi la univeristăţi din Bucureşti, care au fost soluţionate”, explică Asztalos.
Potrivit informaţiilor existente, avem de-a face cu o subraportare a cazurilor la CNCD, iar din datele existente reiese că hărţuirea are loc în mod frecvent în raporturile