Vant puternic in toata tara si ninsori la munte

15.03.2017- În intervalul 15 martie, ora 23.00 - 17 martie, ora 15.00, la munte vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi, mai ales în cursul zilei de joi şi în noaptea de joi spre vineri, se va depune strat nou de zăpadă.
Pe arii restrânse, stratul de zăpadă va fi mai consistent, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precizează meteorologii.
Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60-70 de kilometri pe oră, iar pe crestele înalte rafalele vor depăşi 80-90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, vor fi şi în restul teritoriului, cu precădere în regiunile estice, nordice şi centrale, potrivit ANM.
Mai ales în noaptea de joi spre vineri, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în estul şi sud-estul Transilvaniei, pe arii mai restrânse în Moldova şi izolat în Muntenia.