Indicele ROBOR la trei luni a urcat miercuri la 6,47% pe an, de la 6,08%. Este cea mai mare creştere înregistrată de la începutul anului 2022

08.05.2025 - Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 6,47% pe an, de la 6,08% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,53%, de la 6,16%, marţi, iar ROBOR la 12 luni la 6,58%, de la 6,23%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2024, în scădere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,66%.
Sunt vești proaste care au venit în urmă cu câteva minute de la Banca Națională. Practic toate ratele ROBOR, pe toate scadențele principale, au crescut și au crescut semnificativ în comparație cu ședința de transacționare de ieri. Ca să vă faceți o idee, ROBOR la trei luni ieri era afișat de către Banca Națională cu o cotație de 6,08%, iar astăzi, în urmă cu câteva minute, BNR a afișat o cotație a indicelui ROBOR la trei luni la 6,47%. 
În ceea ce privește indicele ROBOR la șase luni și acesta a ajuns astăzi la 6,53%, iar ROBOR la 12 luni este cotat astăzi la 6,58%. Am făcut un calcul pentru dumneavoastră ca să ne facem o idee cât de mare este impactul acestei creșterii a indicelui ROBOR în ceea ce privește efortul de plată, iar dacă luăm ca exemplu un credit de tipul prima casă, în valoare de 50.000 de euro, accesat pe 30 de ani, cu o dobândă variabilă, evident calculată în funcție de ROBOR și o marjă a băncii de 2,5%, ne rezultă așadar că numai o zi rata la acest credit crește cu aproximativ 70 de lei.

sursa: TVR