STIRI

Mii de oameni, aşteptati marti, in Piata Victoriei, la mitingul organizat de Blocul National Sindical

12.12.2017- Blocul Naţional Sindical (BNS) organizează, marţi, un protest faţă de măsurile fiscale, în Piaţa Victoriei, la manifestaţie urmând să participe şi peste 600 de sindicalişti de la Automobile Dacia.
"Vom fi aproximativ 3.000 de persoane. Am redus foarte mult numărul din respect faţă de moartea Regelui. Dar vom relua ...

[Citeste toata stirea]


Realitate romaneasca: Pretul oualor au crescut cu aproape 30%, iar untul cu 7% intr-o singura luna

12.12.2017- Preţul ouălor a crescut cu aproape 30%, iar cel al untului cu 7%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 2,7%, iar tutunul şi ţigările cu circa 2%, în noiembrie faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La capitolul mărfuri alimentare, fructele ...

[Citeste toata stirea]


Printul Charles vine la inmormantarea Regelui

11.12.2017- "Din câte am înţeles, a confirmat deja printul Charles (n.r prezenţa la înmormântare)", a declarat Vasile Bănescu la Antena 3.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că la înmormântare va fi prezent şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.
Regele Mihai va fi înmormântat sâmbătă, ...

[Citeste toata stirea]