25.07.2025 - Se prelungesc controalele în cazul concediilor medicale despre care există suspiciuni că au fost emise ilegal. Peste 200 de medici sunt verificați de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sunt situații punctuale, a precizat președintele CNAS, fără să dea amănunte. Dar se vorbește deja de sancţiuni.
După controalele din anii trecuți, medicii au rezolvat problemele administrative care ar fi putut atrage mai ușor atenția în cazul unor verificări asupra concediilor medicale, explică președintele CNAS.
Investigațiile care sunt acum în desfășurare vor stabili dacă, pentru emiterea acestora, au existat sau nu motive medicale reale.
Horaţiu Moldovan, preşedintele CNAS: Aceste concedii nu sunt o simplă foaie de hârtie, cum există încetățenită această idee. Este purtătoare de resurse financiare, acei bani pe care îi luăm pe acea foaie de hârtie, generic vorbind, practic sunt bani care se duc din bugetul CNAS, de la medicamente, de la consultații, investigații. Și nu dorim să se întâmple asta, decât atunci când pacientul are nevoie de concediu medical.
Este vorba despre cazuri punctuale, nu despre o situaţie generalizată, a precizat preşedintele CNAS.
În urma unei analize făcute cu ajutorul platformei casei, au fost găsite suspiciuni în cazul a 200 de medici.
Câteva zeci au emis concedii medicale fără să fie nevoie. În pachetul de eficientizare privind sistemul sanitar există şi sancţiuni pentru astfel de situaţii.
Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România: Cred că prima condiție ca să îndreptăm lucrurile, este să recunoaștem unde există greșeli, să fie asumate și corectate. Rămân la ideea că sunt cazuri izolate. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să existe respect pentru pacient și așa va fi și respect pentru medici.
Pachetul de măsuri presupune ca, în continuare, codul 01, boală obișnuită, să fie taxat. Mai exact, pentru un concediu medical de până la 7 zile, se va plăti 55% dintr-o zi de lucru, pentru cel între 8 și 14 zile 65%, iar pentru concediile medicale de peste 14 zile 75%.
Durata maximă a concediului pentru boală este de 183 de zile pe an.
În 2024 au fost emise 3.200.000 de concedii medicale.
sursa: TVR