Titanicul măsura 269,1 metri lungime, avea o lăţime de 28 metri şi cântărea 46,328 tone, iar înălţimea de la punctul de plutire până la puntea principală era de 18 metri, notează site-ul http://www.euronaval.ro/. Proiectat pentru a putea atinge o viteză mare, Titanicul a fost dotat cu 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune, care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP.
Vasul a fost construit la şantierul naval Harland and Wolff din Belfast. Titanicul avea echipaj britanic şi naviga sub pavilion britanic. Atât Olympic, cât şi Titanic puteau transporta câte 3.295 de persoane: 2.435 de pasageri şi 860 de membri ai echipajului. La clasa I puteau călători 689 de persoane, la clasa a II-a – 674 şi la cea de-a III-a – 1.026.
Înainte de a pleca în larg, pe 10 aprilie 1912, căpitanul Edward Smith declara presei britanice:„Nu-mi imaginez în ce condiţii o navă de genul acesta ar putea avea probleme. Construcţiile moderne de vapoare au trecut de acest nivel”.
Primele zile ale călătoriei au fost fără evenimente deosebite. „Mă simţeam ca într-o vacanţă de vară la mare. Mă trezeam dimineaţa devreme pentru micul dejun, apoi mă întâlneam ca să joc squash, iar apoi înotam în piscină”, a povestit un alt pasager, colonelul Archibald Gracie, potrivit Historia.ro.
„Veniţi repede! Am lovit un aisberg!”
Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, marinarul de serviciu a dat alarma:
„Veniţi rapid! Am lovit un aisberg. E CQD (Come Quick! Danger! – Veniţi repede! Pericol), bătrâne!”. Edith Brown, una dintre ultimele supravieţuitoare de pe Titanic, care a murit în 1997, povestea în biografia ei „Tata ne-a spus să ne punem vestele de salvare şi ceva călduros. Totul, spunea el, era pentru precauţie. Lovisem un aisberg, dar nu era mare brânză. Stewardul ne-a spus că nu e nimic grav. Orchestra cânta melodii vesele, iar toată lumea spunea:e insubmersibilă”.
Oamenii au început să fie urcaţi în bărcile de salvare, prioritate având femeile, copiii şi pasagerii de lux. „Un bărbat a sărit într-o altă barcă, îmbrăcat în haine de femeie. Am vâslit departe de Titanic, dar încă mai auzeam orchestra cântând, de data aceasta imnuri triste”, îşi mai amintea Edith Brown, citată de Historia.
Supravieţuitorii au descris vacarmul şi ţipetele celor care se înecau.
„Multe lucruri curajoase au fost făcute în acea noapte, dar niciunul nu a depăşit ce au făcut membrii orchestrei. Au cântat minut după minut, în timp ce nava se ducea la fund”, a declarat Lawrence Beesley despre acele momente.
Infernul lui Dante
Scena scufundării a fost asemănată de colonelul Archibald Gracie cu Infernul lui Dante. „Noi, cei ce am supravieţuit, nu vom putea uita niciodată ţipetele disperate dinaintea morţii din mii de gâtlejuri, bocetele, gemetele şi ultimele încercări de a găsi o gură de aer înainte de momentul când se duceau la fund”, a povestit Gracie, citat de Historia. Şi totuşi, ceva a fost chiar mai groaznic. „Liniştea care a urmat celei mai înspăimântătoare «muzici» a fost terifiantă”, a spus Eva Hart, o altă supravieţuitoare.
„Deodată, am văzut în zare o lumină, iar apoi alta sub ea. Părea incredibil, ca să fie adevărat”, a povestit Lawrence Beesley, un pasager norocos. Lumina era de fapt nava RMS Carpathia, care a răspuns apelului SOS. Unul dintre eroii zilei de 15 aprilie 1912 a fost căpitanul acesteia, Arthur Rostron.
Epava Titanicului a fost descoperită în 1985
Epava Titanicului a fost descoperită abia în anul 1985, de către dr. Robert Ballard, la o adâncime de aproximativ 4 km, iar cele două părţi ale vasului se aflau la aproape 2 km una faţă de alta.
În total, au fost recuperate trupurile a doar 328 de victime. Ultimul, cel al însoţitorului de bord James McGrady, a fost descoperit la 25 mai 1912, de către vasul Algerine, notează encyclopedia-titanica.org.
Tragedia de pe Titanic a fost ecranizată în numeroase variante, dar cea mai cunoscută este producţia lui James Cameron, din 1999, care a primit 11 premii Oscar. Prima peliculă ce a avut ca subiect catastrofa Titanicului, intitulată „Saved from the Titanic” („Salvată de pe Titanic”), a fost realizată la doar 29 de zile după vestea scufundării, având ca protagonistă o supravieţuitoare, actriţa americană Dorothy Gibson. În prezent, filmul este considerat pierdut, notează Stephen Spignesi în lucrarea „The Titanic for Dummies” (2012).
În 1955, a fost publicată cartea „A Night to Remember” („O noapte de neuitat”), a avocatului american John Walter. Este considerată cea mai credibilă sursă despre adevărul istoric legat de tragedia navală din aprilie 1912.
100 de ani de la naufragiu
La 15 aprilie 2012, două nave de croazieră, Balmoral şi Journey, au marcat 100 de ani de la naufragiul Titanicului, chiar deasupra locului în care s-a scufundat pachebotul, în Oceanul Atlantic. Prima navă provenea din Southampton, portul englezesc de unde Titanicul şi-a început călătoria pe mare, iar cea de-a doua din New York, destinaţia Titanicului.
Tot în 2012, un monument dedicat celor peste 1.500 de victime de pe Titanic a fost inaugurat la Belfast, în Irlanda de Nord, unde fusese construit vasul.
sursa: TVR
