14.03.2024 - Ziua Mondială a Numărului Pi, o iniţiativă apărută în Statele Unite pentru a promova matematica în rândul copiilor, s-a transformat în ultimii ani într-un veritabil „Crăciun al tocilarilor”, cum e numită de The Guardian. Este sărbătorită în lumea întreagă de copii şi de adulţi, prin concursuri inedite, dar şi prin degustări de plăcinte, cuvântul „pie”, plâcintă în limba engleză, având o pronunţie similară cu cea a numărului Pi.
Numărul boldsymbol{pi} , adesea scris pi, este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc, într-un spaţiu euclidian, iar simbolul boldsymbol{pi} a fost propus pentru prima oară de matematicianul galez William Jones, în 1706, şi derivă din abrevierea cuvântului „perimetru”.
Valoarea lui Pi este egală aproximativ cu 3,14159, în notaţia zecimală obişnuită, constanta fiind una dintre cele mai importante din matematică şi fizică şi numeroase formule din matematică, inginerie sau alte ştiinţe implică folosirea lui.
sursa: TVR