Activitatea seismică din judetul Gorj este în continuare intensă

18.02.2023 - Cutremurul produs vineri la ora 11:11, de magnitudine 4,3, a reprezentat cea mai puternică replică de până acum a seismului de 5,7 pe scara Richter din data de 14 februarie. 
"Din momentul producerii cutremurului cu magnitudine de 5,7 pe scara Richter (ML), din data de 14 februarie 2023, până la data comunicatului (vineri, n.r.), au avut loc 3 replici semnificative cu magnitudine mai mare de 4 ML, respectiv:
- 4,1 ML, în data de 14 februarie 2023, ora 17:24:29, la adâncimea de 3,6 km;
- 4,2 ML în data de 16 februarie 2023, ora 03:07:06, la adâncimea de 10,8 km;
- 4,3 ML, în data de 17 februarie 2023, ora 11:11:41, la adâncimea de 8,7 km. 
Cutremurul de astăzi a reprezentat cea mai puternică replică de până acum a seismului de 5,7 ML, având intensitatea macroseismică epicentrală IV pe scara Mercalli. Acesta a fost urmat de o altă replică cu magnitudinea de 3.1 ML, la ora 14:43:29, produs la adâncimea de 13,1 km"
, se arată într-un comunicat al INCDFP.
Potrivit sursei citate, în continuare se înregistrează activitate seismică asociată celor două cutremure majore din zilele de 13 şi 14 februarie, localizându-se, până în prezent, aproximativ 540 de replici.