Aglomeratie la centrele de transfuzii, după ce donatorii de sânge primesc mai multi bani

06.01.2024 - De când s-a redeschis, după Sărbători, Centrul de Transfuzii Sanguine din București, sute de oameni au venit să doneze. Nu toți știau de creșterea valorii bonurilor de masă. De la mai puțin de 70 de lei, cât era până acum, la 280 de lei, anul acesta.
Anul trecut, în medie, 170 de persoane au intrat zilnic în Centrul de Transfuzie Sanguină din București. În primele zile ale anului, numărul a fost chiar și dublu.
Lucia Grijac, medic primar, consultații donator, Centrul de Transfuzie Sanguină București: Comparativ cu aceleași zile de lucru ale anului precedent, o creștere undeva în jur de 70-80%. Ieri, aproape chiar o dublare a numărului de donatori.
La fel de pline au fost și centrele de transfuzie sanguină din țară. În jur de 40 de persoane veneau zilnic să doneze la Buzău. Acum, numărul s-a dublat, iar personalul a lucrat fără oprire. Medicii salută majorarea valorii pentru bonurile de masă, dar cer donatorilor să declare întregul lor istoric medical, pentru a evita complicațiile în rândul pacienților la care ajunge sângele.
Adriana Crăciun, director centrul de transfuzii Buzău: Valoarea tichetului este acum suficient de mare încât să atragă donatori de profesie, dar îi rugăm să răspundă cu sinceritate chestionarului pe proprie răspundere și să nu ascundă medicului patologii sau tratamente pe care le face. La capătul firului este un bolnav care are nevoie de sânge de calitate.
Doar aproximativ 200.000 de persoane donează sânge în România, iar numărul acestora a rămas constant în ultimii ani, în ciuda diverselor campanii de mobilizare.

sursa: TVR