Atac armat într-o şcoală creștină din SUA: autoarea este o tânără de 15 ani

17.12.2024 - Atacatorul care a deschis focul în şcoala sa din Madison, în nordul Statelor Unite, omorând două persoane şi rănind mai multe altele, este o tânără de 15 ani, a anunţat poliţia luni seară, scrie AFP.
Atacatorul a fost identificat” ca fiind o fată de 15 ani, a declarat Shon Barnes, şeful poliţiei din acest oraş din statul Wisconsin.
„Era elevă a şcolii şi dovezile sugerează că a murit ca urmare a unei răni auto-provocate prin împuşcare„, a adăugat el, în cursul unei conferinţe de presă.
Atacul a avut loc la Abundant Life Christian School, o instituţie privată care are aproximativ 400 de elevi de la grădiniţă până la clasa a XII-a, a declarat Departamentul de Poliţie din Madison pe reţelele sociale.
Într-un comunicat, preşedintele în exerciţiu Joe Biden a calificat atacul armat ca „şocant” şi „fără sens”. El a cerut Congresului să „acţioneze” pentru a adopta legi mai restrictive într-o ţară cu mai multe arme de foc individuale decât locuitori. 

sursa: TVR