Atentie la depresia după vacantă!

08.09.2024 - În unele cazuri, sfârșitul unei vacanțe poate însemna și începutul unei depresii.  Stresați de finalul de vacanță sunt și școlarii. Cu ajutorul unor reguli simple, putem trece însă mai ușor peste astfel de stări.
La mare ori la munte, distracția și relaxarea din vacanță iau repede locul programului fix și sarcinilor de serviciu. Dar când se termină zilele libere, revenirea la ritmul de lucru nu este la fel de uşoară şi lipsită de stres.
„Dorul de vacanță” are semne clare.
Jeni Chiriac, psiholog: „Dacă ne confruntăm cu apatie și lipsă de energie, dacă avem sentimente de tristețe sau suntem ușor mai iritabili, întâmpinăm dificultăți de concentrare”.
Specialiștii spun că putem depăși starea de tristețe resimțită după terminarea concediului dacă ne organizăm eficient timpul. 
Jeni Chiriac, psiholog: “Ritmul de după concediu trebuie să fie un pic mai…nu neapărat lent, dar echilibrat. E important să ne revizuim lista de sarcini, să încercăm pe cât posibil să lucrăm cu perioade și de respiro, adică să nu trecem la un efort intelectual susținut sau fizic susținut. Să încercăm pe cât posibil să delegam anumite sarcini, cei care știm că avem probleme cu supraresponsabilizarea”.
Finalul de vacanță este de multe ori motiv de stres sau anxietate și pentru școlari.
Georgeta Pânișoară, conf.dr. Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucureşti: „Este foarte bine să-i ajutăm. (…) Să conștientizeze că în orice perioadă nouă, o perioadă care necesită adaptare totul este mai greu un pic. Să-i ajutăm pe copii, să le spunem că perioada asta de adaptare se va opri la un moment dat, pentru că ne obișnuim cu noul program. Noi ca părinți este bine să le formăm un program cât de cât predictibil. Și să le oferim suficient de mult timp de calitate și conectare astfel încât ei să știe că noi suntem acolo pentru ei în această perioadă stresantă”.    
Statisticile arată că un român muncește în medie, într-un an, peste 2000 de ore. Iar 3 din 10 români își dau seama că intră în depresie mai ales după ce li se termină concediul.

sursa: TVR