13.02.2023 - Șoferii au parte de surprize atunci când ajung la pompă: preţul benzinei şi al motorinei este în scădere. Un efect neaşteptat, având în vedere că preţul petrolului a crescut săptămâna trecută, după ce Rusia a anunțat că își scade producția de ţiţei, ca urmare a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.
Şoferii spun că ieftinirea afişată la pompă este una nesemnificativă.
Analiştii economici spun că, de la finalul lunii martie, preţurile carburanţilor vor creşte din nou.
Preţul mediu al benzinei standard este în prezent sub nivelul la care era acum un an, cu mai bine de 30 de bani.
Motorina, în schimb, se vinde mai scump faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu peste 50 de bani.
România se află pe locul 4 în UE în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Malta şi Slovenia. În cazul motorinei, ne poziţionăm pe locul 3 în rândul statelor comunitare cu cel mai mic preţ la acest tip de combustibil, după Bulgaria şi Malta.
Consumul mediu anual în România este de aproximativ 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone sunt de motorină.
Din totalul cantităţii de combustibil consumat la noi în ţară, aproximativ două treimi se produce intern, în cele trei rafinării, iar restul se importă.