Cardurile pentru alimente şi mese calde, încărcate cu 250 de lei

22.02.2023 - Potrivit unui comunicat al MIPE, în 2023 se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde unui număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate.
"Sprijinul pentru alimente şi mese calde acordat românilor vulnerabili continuă şi în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranşă de anul acesta, adică a tranşa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene - 1,8 miliarde de euro într-un singur an", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, conform documentului publicat pe pagina de Facebook a ministerului.
Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de carduri pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
Separat de cei 2.372.974 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale alte 46.130 persoane, pentru care urmează să se emită şi distribuie cardul în cursul lunii viitoare.