23.07.2024 - Hectare întregi cultivate cu cartofi au fost arse de soare, astfel că producția ar putea fi la jumătate față de anul trecut, spun fermierii. Cantități mai mari vor fi obținute doar pe suprafețele irigate. Situația este complicată în toată Europa și kilogramul ar putea fi mai scump în toamnă.
Renumită pentru culturile de cartofi, Țara Bârsei se confruntă în această vară cu o situație fără precedent: arșița a încins pământul.
Dacă în aer erau peste 30 de grade, la nivelul solului s-au atins 50 de grade. Astfel, vrejii de cartofi aflați în plin proces de vegetație s-au uscat.
Loredana Adam, fermier din Codlea, jud. Braşov: Temperaturile excesive au distrus vrejii cartofilor. Degeaba ai sămânța bună, sol fertil, degeaba faci tratamente.
Pierderile sunt uriașe pentru agricultori, în condițiile în care doar înființarea unui hectar de cartofi ajunge la o mie de euro.
Loredana Adam, fermier din Codlea, jud. Braşov: De 33 de ani cultivăm cartofi, dar așa ceva nu am văzut niciodată.
Cele mai afectate sunt terenurile fără sisteme de irigații. Iar oamenii au depins doar de ploaia venită din cer.
Cleonic Sucaciu, președinte Federația Națională Cartoful din România: Majoritatea culturilor de cartofi din România s-au maturizat mai devreme. S-au ars pur și simplu frunzele din cauza radiației solare și a temperaturilor înalte generate de sol. Producția va fi probabil sub jumătate din ceea ce se preconiza.
Raul Rabocskai, fermier din Codlea: Anul trecut, noi am scos 60 tone pe hectar. Anul acesta, nu mai mult de 20. În condițiile în care suntem la 30 mii lei cheltuieli pe un hectar.
Și în Harghita culturile de cartof suferă din cauza arșiței.
Keresztes Vicenţiu, preşedinte societate agricolă: Seceta prelungită a venit mai repede ca de obicei. Anul acesta a venit cu o lună mai repede și a ținut o lună jumătate. Culturile au rămas în urmă. Acolo unde a dispărut foliajul din cauza secetei, nu ai ce face cu cartoful, degeaba îl ții în sol.
Koncz Barna, administrator societate agricolă: Plantele au suferit, au avut arsuri, s-au uscat. Încă nu putem evalua pagubele, abia la recoltare.
Romfeld Zsolt, directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita: Suntem în a 90-a zi de vegetație a cartofului, după plantare, suntem în ultima fază de maturitate vegetativă, apare și îmbătrânirea vegetativă, condițiile se cumulează.
Se estimează că prețul va crește.
Cleonic Sucaciu, președinte Federația Națională Cartoful din România: Va rezulta un preț, undeva, la peste 2 lei kilogramul, direct de la producător, ceea ce pentru piață normal va ajunge la cel puțin 3,50 – 5 lei kg.
Mulți fermieri vor ieși în pierdere, chiar dacă vor vinde kilogramul ceva mai scump.
sursa: TVR