Caz confirmat de meningită meningococică, într-o școală din Jilava, Ilfov

16.10.2024 - Caz de meningită meningococică într-o şcoală din judeţul Ilfov. Este bolnav un copil din clasa a III-a, care a fost plecat în Anglia o perioadă lungă de timp şi era vaccinat conform regulilor de acolo. Acum toţi cei care au intrat în contact direct cu elevul trebuie să se prezinte urgent la medic şi să urmeze tratament cu antibiotice. Meningita este o boală extrem de periculoasă: poate ucide un om în 48 de ore.
Copilul bolnav, elev în clasa a treia la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Jilava, este acum internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Capitală. Cazul a fost semnalat public de doctoriţa Sandra Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov.
Directoarea şcolii a refuzat să apară în faţa camerelor, dar a transmis că se va face dezinfecţie în toate clasele. Şi Direcţia de Sănătate Publică a precizat pentru Știrile TVR că, potrivit medicului de familie al copilului, el a venit din Anglia unde a stat o lungă perioadă de timp şi ar fi vaccinat conform schemei de imunizare de acolo.
DSP Ilfov a transmis conducerii Şcolii Gimnaziale nr 1 din Jilava că toţi contacţii elevului, colegii de clasă şi personalul didactic, trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul de familie pentru a primi tratament cu antibiotice. De asemenea, şi membrii familiei elevului trebuie să ia tratament.
SANDRA ALEXIU, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşți-Ilfov: Începe ca o răceală banală de sezon. Copilul are febră, dureri de cap, nasul înfundat, după care durerea de cap se accentuează, începe să vomite, nu mai suportă lumina și începe să aibă o erupție pe piele care se extinde rapid. Boala poate duce la cangrena extremităților și la amputații. În 24 de ore se instalează o stare de septicemie și în 48 de ore se poate ajunge la deces. Uneori nici n-apuci să-ți dai seama ce boală este.
Boala se transmite foarte uşor şi contacţii direcţi trebuie să ia tratament. Medicii recomandă vaccinarea, doar că serul este gratuit numai pentru anumite categorii – copii sau adulţi cu boli grave şi imunitate scăzută, plus vârstnici peste 65 de ani. Vaccinul pentru meningită nu face parte din schema obligatorie de imunizare. În farmacii sunt două tipuri de vaccin, iar preţul ajunge la 450 de lei.

sursa: TVR