
Asta se reflectă direct în primele plătite, deşi preţul unei poliţe de asigurare de răspundere civilă auto este plafonat până în octombrie 2023.
Un şofer de 42 de ani, care are permis de aproape 2 decenii, timp în care nu a avut niciun accident şi conduce o maşină care are un motor cu o capacitate cilindrică de 1.8 şi îşi încheie, astăzi, o asigurare valabilă pentru un an, trebuie să plătească aproape 900 de lei, la cel mai ieftin asigurator din piaţă. Cu peste 300 de lei mai mult decât la începutul anului.
Una dintre marile cauze ale creșterilor de tarife la RCA de la noi din ţară este și falimentul unor mari jucători din piață. Cel mai recent a fost cazul companiei bulgărești Euroins. Peste 120.000 de cereri de plată au fost depuse de către şoferii care aveau poliţe valabile în momentul declarării falimentului, iar Fondul de Garantare a Asiguraților a plătit, până acum, peste 11 milioane de lei către creditorii Euroins.
sursa: TVR