12.10.2022 - Depresia şi anxietatea ating cote alarmante, mai ales la tineri. Anul acesta, 36 la sută dintre cei care au apelat linia de urgenţă anti-depresie aveau simptomele bolii. Iar depresia nu e o glumă, spun experţii. Cu ajutor specializat însă se vindecă. Medicii au constatat că, după pandemie, numărul elevilor care ajung la Camera de Gardă a crescut de două-trei ori. Aceştia acuză dureri de cap şi de burtă, ameţeli şi alte simptome care ar fi cauzate, de fapt, de anxietatea dată de presiunile care se pun pe ei la şcoală.
După frica de Covid şi frustrările pandemiei, războiul şi problemele care au urmat au mărit presiunile emoţionale. Mai ales asupra tinerilor. O arată un studiu, făcut în primele 9 luni ale anului, pe cinci mii de oameni care au apelat linia de sprijin anti-depresie.
Aproape un sfert dintre tineri prezentau simptome asociate anxietăţii, precum tulburări alimentare.
16 ani este vârsta critică pentru apariţia depresiei, au constatat psihologii.
Medicii spun că, după începerea şcolii, la camerele de gardă ajung de 2-3 ori mai mulţi elevi cu dureri de cap şi de burtă, ameţeli, greţuri şi vărsături care sunt cauzate, de fapt, de anxietate. Sunt şi alte simptome pe care părinţii nu ar trebui să le ignore.
În privința adulților, experţii spun că şi angajatorii trebuie să recunoască simptomele, iar managerii să ia măsuri pentru starea de bine atât a subalternilor, cât şi a lor.
Cei care suferă emoţional, au atacuri de panică şi gânduri negre pot cere gratis ajutorul psihologului la telefoanele depreHUB: 0374461461 și 0374456420.
Specialiştii spun că este depresie atunci când o persoană este tristă, plânge, nu mai are energie şi chef de nimic, iar simptomele sunt intense şi constante cel puţin 3 săptămâni.