Dezbaterea Biden-Trump a atras 48 de milioane de telespectatori, mult mai putini decât alte evenimente precedente de acest gen

29.06.2024 - Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală va fi cu aproximativ o treime mai mică decât cele 73 de milioane de persoane care au urmărit prima confruntare a celor doi candidaţi în alegerile din 2020, relatează agenția Reuters.
Un număr record de 84 de milioane de persoane au urmărit prima dezbatere a lui Trump în 2016 împotriva lui Hillary Clinton, iar 73 de milioane prima dezbatere Biden-Trump din 2020.
Cifrele relativ scăzute de joi în comparaţie cu dezbaterile anterioare din ciclurile electorale recente ar putea fi un indiciu al entuziasmului scăzut al alegătorilor pentru ambii candidaţi.
Experţii media căutau să vadă cum se va desfăşura noul format pus la punct de gazda CNN şi dacă acesta va oferi un model pentru dezbaterile viitoare. Restricţiile acestui format – care au inclus opţiunea CNN de a le tăia microfoanele candidaţilor – au impus o anumită disciplină şi ar trebui să fie imitate de alte reţele, au declarat trei experţi media.
CNN, care a deţinut drepturile exclusive de a prezenta dezbaterea, le-a acordat candidaţilor două minute pentru fiecare răspuns şi un minut pentru replică, iar microfoanele acestora au fost dezactivate dacă au depăşit aceste limite. Studioul nu a avut un public, iar moderatorii Dana Bash şi Jake Tapper nu au verificat spusele candidaţilor în timp real.

sursa: TVR