14.04.2025 - Campania de prevenție și educație „Din grijă pentru tine” a ajuns și la Buzău. Zeci de medici specialiști și asistenți medicali voluntari au oferit în perioada 6-8 aprilie consultații și investigații gratuite pentru toți cei care au dorit să-și verifice starea de sănătate. Totodată, a fost organizat și un simpozion care a inclus mai multe sesiuni dedicate sănătății publice și prevenției. Autoritățile s-au alăturat campaniei și au transmis un mesaj clar: sănătatea oamenilor pornește din prevenție, iar grija adevărată se arată prin fapte concrete.
În cadrul caravanei mobile „Din grija pentru tine” de la Buzău medicii prezenți au subliniat încă de la început că prevenția rămâne cheia unui sistem de sănătate eficient. În acest proces, un rol esențial îl joacă medicii de familie, informarea corectă prin mass-media, și nu în ultimul rand, responsabilitatea fiecăruia dintre noi față de propria sănătate.
Duman Marius, în vârstă de 49 de ani, este unul dintre cei care au venit la consulatații cu speranța că va găsi răspunsuri. Problemele financiare l-au ținut departe de investigațiile medicale de care avea nevoie, iar acum, când sănătatea lui și a părinților săi este tot mai fragilă, el încearcă să rămână un sprijin pentru familie. Chiar dacă șansele par mici, bărbatul încă mai crede într-o minune.
Asistenții și alți voluntari care s-au implicat în campania de la Buzău și-au sacrificat timpul liber pentru a veni în sprijinul oamenilor.
Campania „Din grija pentru tine” a reunit nu doar specialiști din domeniul medical, ci și susținători din zona legislativă și administrativă. Instituțiile și partenerii din mediul privat au completat tabloul unei mobilizări rare, în care grija pentru oameni a devenit prioritate. Inițiatoarea acestui amplu program, dr. Ana Maria Zanfir, a fost una dintre principalele susținătoare ale colaborării între instituții, fără de care acest program nu ar fi fost posibil. Cu o vastă experiență în sistemul medical și o viziune clară asupra nevoilor reale ale societății, ea a subliniat limitele oricărui sistem de sanatate și necesitatea unui efort colectiv pentru prevenție și îngrijire medicală. „Din grijă pentru tine” face parte din campania de anvergură „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România.
Campania „Din grija pentru tine” este un demers umanitar ce reunește medici, voluntari și instituții, într-un efort comun de a aduce servicii medicale mai aproape de oameni.
redactori: Sorin Dinu/ Valentin Popescu