05.06.2024 - Ziua învăţătorului este sărbătorită în România în fiecare an pe 5 iunie, ziua naşterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr. Ziua liberă pentru elevi și profesori a fost instituită prin lege în 2007.
Personalitate complexă, pedagog, teolog, traducător şi inginer român, Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească.
În 1818, a înfiinţat, în Bucureşti, prima şcoală cu predare în limba română.
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, după alte surse, 9 ianuarie 1782 - m. 17 sept. 1823) şi-a început educaţia la şcoala primară din Avrig, localitatea natală, apoi, a urmat liceul piarist din Cluj (1798-1805).
În 1802 a învăţat la liceul catolic din Sibiu, iar în 1805 - la Cluj. Studiile variate - limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe - au pus bazele viitoarei pregătiri enciclopedice a lui Gheorghe Lazăr.
A obţinut o bursă şi a devenit student la Viena. Aici a audiat cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist, potrivit lucrării „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Bucureşti, Editura Academiei, 1979).
În 1811 era profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu.
După o serie de ostilităţi din partea autorităţilor şi, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga, Gheorghe Lazăr a plecat la Braşov. În continuare a avut de suferit, încercările de a-şi tipări lucrările traduse, în 1814-1815, fiind supuse eşecului. Arhidiacon din 1814, a candidat în 1815 la scaunul episcopal de la Arad, dar a fost înlăturat de un contracandidat susţinut de mitropolitul Stratimirovci.
În cele din urmă, Lazăr a fost destituit din profesorat.
A trecut munţii, în 1816, stabilindu-se în Bucureşti, unde şi-a câştigat existenţa mai întâi ca profesor particular. Pentru a-şi putea duce la capăt planul de înfiinţare a primei şcoli naţionale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să se facă cunoscut, să îşi demonstreze competenţa în chestiuni şcolare şi să obţină sprijinul boierilor-efori din Bucureşti, dar şi al altor cărturari români, potrivit lucrării "Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)" (Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004).
Actul de întemeiere al primei şcoli naţionale româneşti l-a constituit anafora boierilor-efori din data de 6 martie 1818. Între semnatarii acesteia, pe lângă mitropolitul Nectarie, se numărau Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu, Grigore Dimitrie Ghica.
Cererea boierilor-efori a fost aprobată la 24 martie 1818, de domnul Ioan Caragea (1812-1818), care a consfinţit deschiderea în august a primei şcoli superioare româneşti, în localul de la „Sf. Sava”.
La început, elevii săi erau băieţi de mici meseriaşi, târgoveţi şi dascăli, pentru că fiii de boieri frecventau în continuare şcoala grecească.
sursa: Digi24
Personalitate complexă, pedagog, teolog, traducător şi inginer român, Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească.
În 1818, a înfiinţat, în Bucureşti, prima şcoală cu predare în limba română.
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, după alte surse, 9 ianuarie 1782 - m. 17 sept. 1823) şi-a început educaţia la şcoala primară din Avrig, localitatea natală, apoi, a urmat liceul piarist din Cluj (1798-1805).
În 1802 a învăţat la liceul catolic din Sibiu, iar în 1805 - la Cluj. Studiile variate - limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe - au pus bazele viitoarei pregătiri enciclopedice a lui Gheorghe Lazăr.
A obţinut o bursă şi a devenit student la Viena. Aici a audiat cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist, potrivit lucrării „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Bucureşti, Editura Academiei, 1979).
În 1811 era profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu.
După o serie de ostilităţi din partea autorităţilor şi, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga, Gheorghe Lazăr a plecat la Braşov. În continuare a avut de suferit, încercările de a-şi tipări lucrările traduse, în 1814-1815, fiind supuse eşecului. Arhidiacon din 1814, a candidat în 1815 la scaunul episcopal de la Arad, dar a fost înlăturat de un contracandidat susţinut de mitropolitul Stratimirovci.
În cele din urmă, Lazăr a fost destituit din profesorat.
A trecut munţii, în 1816, stabilindu-se în Bucureşti, unde şi-a câştigat existenţa mai întâi ca profesor particular. Pentru a-şi putea duce la capăt planul de înfiinţare a primei şcoli naţionale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să se facă cunoscut, să îşi demonstreze competenţa în chestiuni şcolare şi să obţină sprijinul boierilor-efori din Bucureşti, dar şi al altor cărturari români, potrivit lucrării "Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)" (Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004).
Actul de întemeiere al primei şcoli naţionale româneşti l-a constituit anafora boierilor-efori din data de 6 martie 1818. Între semnatarii acesteia, pe lângă mitropolitul Nectarie, se numărau Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu, Grigore Dimitrie Ghica.
Cererea boierilor-efori a fost aprobată la 24 martie 1818, de domnul Ioan Caragea (1812-1818), care a consfinţit deschiderea în august a primei şcoli superioare româneşti, în localul de la „Sf. Sava”.
La început, elevii săi erau băieţi de mici meseriaşi, târgoveţi şi dascăli, pentru că fiii de boieri frecventau în continuare şcoala grecească.
sursa: Digi24
