Euronews: Alegerile europene ar putea fi un punct de cotitură major pentru extrema dreaptă europeană. Popularii europeni, social-democrații și Renew își vor păstra însă majoritatea absolută în Parlamentul European

06.01.2024 - Cu șase luni înainte de alegerile europene, sondajele de opinie prevăd rezultate puternice pentru cele două grupuri de dreapta din Parlamentul European. Sondajul din decembrie realizat de agregatorul Europe Elects sugerează că, dacă ar fi combinate, grupul de extremă dreapta Identitate și Democrație (ID) și grupul eurosceptic Conservatori și Reformiști Europeni (ECR) ar putea aduna suficient sprijin pentru a egala Partidul Popular European de centru-dreapta – în prezent, cel mai mare grup din Parlament, relatează Euronews.
Dar sondajul prevede, de asemenea, că coaliția informală dintre Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, Partidul Socialiștilor și Democraților (S&D) de centru-stânga și grupul centrist-liberal Renew Europe (RE) își va păstra totuși majoritatea absolută confortabilă, cu 404 din 705 locuri.
Cu toate acestea, coaliția s-ar putea confrunta în continuare cu o concurență acerbă, dacă partidele de extremă dreapta din Europa vor continua să înregistreze o creștere a sprijinului.
Grupul Identitate și Democrație (ID) a câștigat 12% în proiecția sa de locuri, potrivit sondajului Europe Elects, ajungând la cel mai ridicat nivel din februarie 2020. Liderul partidului francez Reunirea Națională, Marine Le Pen, și vicepremierul italian Matteo Salvini – ambii eurosceptici proeminenți – fac parte din acest grup.
Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) sunt, de asemenea, în ușoară creștere, cu 11%. Grupul a fost susținut de recentul succes electoral al partidului său membru Frații din Italia, al cărui lider Giorgia Meloni a devenit prima femeie premier al Italiei în octombrie 2022. Partidul Lege și Justiție din Polonia și partidul de extremă-dreapta Vox din Spania fac, de asemenea, parte din ECR.

sursa: G4Media