08.01.2024 - Tichetele de zbor cumpărate acum pentru lunile următoare, pot fi mai ieftine, în medie, cu până la 60% decât în restul anului, potrivit agențiilor de turism. Specialiștii avertizează însă că prețurile cele mai mici nu înseamnă întodeauna și cele mai bune condiții și că pot să apară costuri în plus cu unele servicii.
Pasagerii care vor să ajungă în țări precum Italia, Belgia, Franța și Germania pot găsi bilete de avion dus-întors de la 27 de euro, conform agențiilor de turism. Tarifele sunt valabile pentru zborurile low-cost din lunile următoare. Sunt prețuri mai avantajoase decât în restul anului și pentru unele destinații mai puțin frecventate, precum Albania și Norvegia.
Consultanții în turism atrag atenția că prețul cel mai mic nu înseamnă întotdeauna și cele mai bune condiții de zbor.
Prețurile mai accesibile ale biletelor de avion vin după ce acestea s-au scumpit continuu anul trecut. De exemplu, numai în luna noiembrie, pentru tichetele de zbor am plătit mai mult în medie cu aproape 30% decât la sfârșitul lui 2022.
Reprezentanții agențiilor de turism avertizează că bilele de avion s-ar putea scumpi din nou în lunile următoare. Companiile aeriene mizează pe o cerere mai mare în contextul în care în vara vor avea loc Campionatul European de Fotbal, din Germania și Jocurile Olimpice, din Franța.
sursa: TVR