Aproape 70% dintre persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani din România, echivalentul a 10,6 milioane de utilizatori, au folosit internetul, în 2016, în creștere 1,2 puncte procentuale față de anul anterior, în timp ce 65% dintre gospodăriile din țară au avut acces la rețeaua de internet de acasă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.
Statistica relevă că, în anul 2016, aproape două din trei gospodării din România (65%) au acces la rețeaua de internet de acasă, în creștere cu 4 puncte procentuale comparativ cu anul precedent. Totodată, 65,4% din totalul acestora au fost localizate în mediul urban.
Per ansamblu, 69,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16-74 ani au utilizat internetul, în 2016.
Conform sursei citate, în profil teritorial, la nivelul acestui an, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea București-Ilfov (peste 4 din 5 gospodării aveau acces la internet de acasă), urmate la mare distanță de regiunile Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru și Sud-Est.