03.01.2025 - Criza forţei de muncă s-ar putea acutiza în primele luni ale acestui an. Avertismentul vine din partea antreprenorilor, care pun acest lucru pe seama intrării totale a României în spaţiul Schengen. Ei spun că eliminarea controalelor de la graniţele terestre i-ar putea face pe mulţi dintre străinii veniţi să lucreze la noi să plece mai departe, în Europa de Vest, atraşi de perspectiva unor venituri mai mari, chiar dacă acolo ar munci la negru.
Odată cu intrarea totală a ţării noastre în spaţiul Schengen, România ar putea fi folosită ca țară de tranzit de mulţi dintre străinii care vin la noi să muncească.
IULIU STOCKLOSA – preşedinte, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti: În luna ianuarie, februarie, martie vom avea o lipsă masivă de forţă de muncă având în vedere muncitorii străini care lucrează până la ora asta în România, care şi-au dorit dintotdeauna să plece înspre vest, să câştige mai bine decât în România. Vor putea să plece liberi.
Fenomenul există deja. Antreprenorii se tem că în perioada următoare s-ar putea acutiza.
ALINA CRISTESCU – Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane: În anul 2024 am observat o creştere a numărului de victime provenite din rândul migranţilor din ţările terţe, ademeniţi cu oferte de muncă false.
MELANIA POP – director companie care recrutează muncitori asiatici în România: Din cei aproape 2 mii de asiatici pe care îi avem angajaţi proprii doar 2% au plecat. Acum cu spaţiul terestru care va fi deschis nici măcar nu va mai fi vreun control la graniţă şi nimeni nu o să mai verifice dacă ei au într-adevăr şi permisul de şedere luat. Deci pot trece liniştiţi.
Dar chiar şi aşa forţa de muncă străină rămâne singura soluţie pentru mulţi angajatori de la noi din ţară.
CRISTINA CHIRIAC – preşedinte CONAF: Avem nevoie de politici pe zona de ocupare a forţei de muncă. Mai mult decât atât vom intra în competiţie directă cu ţări care au capacitatea să ofere salarii competitive.
O altă problemă este şi faptul că Executivul nu a aprobat numărul de muncitori străini care pot veni să lucreze la noi în ţară în 2025.
sursa: TVR