
Întrebat ieri, la Reykjavik, dacă protocolul ar trebuie renegociat, în condițiile în care și UDMR amenință că iese de la guvernare, președintele Klaus Iohannis a răspuns: "Chestiunile legate de împărțirea ministerelor, de cine și cum face coaliția sunt chestiuni care se negociază între partide, nu este o negociere la care trebuie să participe președintele statului, însă așteptarea mea este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare".
Președintele le cere partidelor să grăbească procedurile - "să se intre efectiv în procedurile care se vor finaliza, sper, în puține zile, cu un nou guvern prin care se realizează așa-numita rotație, adică prim-miniștrii să se schimbe și ministerele să se ocupe cu oameni performanți."