Legile justitiei, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis

17.11.2022 - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii privind organizarea judiciară şi a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe 17 octombrie, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, cele trei acte normative.
Din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor au fost eliminate abaterile disciplinare ce vizează "nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată".
Actul normativ menţionează că promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Concursul urmăreşte selecţia judecătorilor "care corespund celor mai înalte standarde de competenţă profesională", evaluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de 'integritate, conduită şi deontologie', evaluate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
O altă prevedere se referă la concursul de promovare a magistraţilor. "La punctaje egale au prioritate candidaţii care au vechime mai mare în funcţia de judecător, respectiv procuror, iar în cazul în care egalitatea se păstrează după aplicarea acestui criteriu vor fi avute în vedere în următoarea ordine: vechimea în gradul profesional deţinut, nota obţinută la concursul de promovare pe loc. În circumscripţiile instanţelor şi Parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi", prevede actul normativ.
Legea privind organizarea judiciară arată că organizarea judiciară reprezintă ansamblul de principii şi reguli care guvernează funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi parchetelor în activitatea judiciară, în scopul garantării respectării Constituţiei României şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prin înfăptuirea justiţiei ca serviciu public. Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, doi vicepreşedinţi şi Colegiul de conducere, se arată în textul legii.
De asemenea, se prevede că hotărârile judecătoreşti pot fi semnate şi cu semnătură electronică calificată.