Linia 41, afectată de o cădere de tensiune. Tramvaie blocate în Capitală

27.03.2023 - Linia tramvaiului 41 din Capitală a fost blocată, luni dimineața, după o cădere de tensiune în zona Pasajului Lujerului - Podul Ciurel. Ambele sensuri de mers au fost afectate, garniturile au rămas blocate între stații.
UPDATE: Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată luni, la ora 9:20, însă autobuzele 641 vor rămâne pe traseu până când circulaţia va reveni la normal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Brânduşa Raeceanu.
Circulaţia pe această linie de tramvai a fost blocată mai mult de o oră, în zona Pasajului Lujerului - Pod Ciurel, din cauza lipsei de tensiune în reţeaua de alimentare. 
Incidentul a avut loc pe una dintre cele mai circulate linii de tramvai din București. De asemenea, pe linia 41 au fost introduse pentru prima dată noile tramvaie Astra Imperio, care au o capacitate de peste 300 de călători.