Marius Budăi: Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor, ci doar mici întârzieri. Nu vor fi probleme nici în 2023

14.12.2022 - Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici anul viitor nu vor fi, însă a menţionat că banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile mai târziu, din cauza unor proceduri tehnice.
"Aţi văzut discuţia din comisie pe tot ceea ce înseamnă acel procent 9,4%, când inclusiv cu cifrele în faţă au continuat să ne mintă. Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023 nu vor fi probleme cu plata pensiilor, aşa cum arată bugetul actual. Făcea un coleg senator trimitere la matematică. Din păcate, matematica în cazul sistemului de pensii nu este una simplă, de doi plus doi. Matematica este complexă aici (...). Va fi ca în fiecare an, începutul de an cu deschiderea de conturi, plăţile vor începe undeva pe 3-4 ianuarie, cu o comprimare a timpului, astfel încât, în calendarul asumat, la fel cum s-a întâmplat şi anul acesta în luna ianuarie, să fie plătite pensiile (...), se va lucra şi în weekend şi seniorii României, cei care încasează pensiile în numerar, vor primi pensiile acasă într-un calendar stabilit. Nu vor fi întârzieri majore, doar acele câteva zile de deschidere de conturi de proceduri bugetare, pe care le întâmpinăm la început de an", a precizat Budăi. 
În ceea ce priveşte reglementările pentru pensiile speciale, ministrul Muncii a spus că acestea sunt "deja gata" şi mai aşteaptă un răspuns final de la Comisia Europeană, subliniind că va fi un proiect ce va fi dezbătut în Parlament şi "agreat de toţi cei interesaţi"
"Toate prevederile din cadrul acestui jalon sunt respectate în actuala propunere. Reglementările sunt deja gata, am preferat ca, înainte de a depune legea în Parlament, să discutăm transparent şi eficient cu Comisia Europeană (...). Eu pe parcursul acestui an, cu aprobarea coaliţiei politice care susţine Guvernul, am discutat cu toţi cei interesaţi", a susţinut Budăi.